Nicaieri nu-i ca acasa. Din pacate asa este. Ca la noi la nimeni. Niciodata nu-mi place sa revin in tara dupa o spatamana de vacanta in strainatate(din oricare tara), dar de data asta impactul a fost mai puternic. Cand imi exprim nemultumirile in privinta acestei tari, mi se tot repeta cat de frumoasa este, ce minunate peisaje avem, ce munti, e pajisti, ce mare, etc. Nu peisajele minunate ma nemultumesc, nici muntii, nici marea. Acestea sunt unice.Partea umana este de nesuportat.Cum intri in avion, cu oricare companie romana, deja simti unde te indrepti. Oamenii nu mai stiu sa spuna ''multumesc'', ''va rog frumos'', iar acest simplu ''ma scuzati'' pare complet strain si neimportant. De ce strainii, din nou nu vorbesc numai de Elvetia care este la un nivel mult superior acestui pamant de civilizatie ci de toate tarile pe care le-am vizitat, isi pot cere scuze doar daca te-au atins usor din mers sau chiar daca nu este vina lor ca tu ti-ai schimbat directia si erau pe acea traiectorie, si romanii nu isi cer scuze nici daca ramai cu ficatul in mana dupa o coleziune nefericita cu o persoana care trebuie neaparat sa fie la coada la carrefour prima. Inca o caracteristica a romanilor pe care nu am inteles-o de cand am venit pe pamant in aceasta tara din pacate: de ce toti trebuie sa urce primii in autobuz, sa fie primii la coada la supermarketuri? De ce trebuie sa am vanatai pe tot corpul doar pentru ca vreau sa merg cu autobuzul? Aici in Belfast a trebuit sa luam un autobuz din centrul orasului pana la gara.Am intrebat care autobuz trebuie luat si am vazut o coada formata din 15 persoane, in sir indian, care statea linistite sa intre in mijlocul de transport, sa-si cumpere pe rand bilete. Nimeni nu se impingea, nimeni nu tipa, nu vocifera, nu se grabea (desi ma gandesc ca si ei vor sa ajunga mai repede acasa, sau la servici, nu?) Apoi am vazut cum asteptau romanii sa intre intr-un autobuz. Eram intr-o autogara la Buzau (cred) si vad o multime de oameni, cu sacose (de rafie desigur), adunati in jurul usei de la autobuz, cum stau oile la stana, claie peste gramada, sa intre primii, desigur. Nu am inteles niciodata acest comportament ovin al romanilor. Mereu am crezut ca e vina mea ca raman ultima sa intru in mijloacele de transport, ca sunt prea timida, dar acum vad ca de faptnu e vina mea ca nu ma imbrancesc sa ajung prima pe cel mai bun loc posibil, e vina celor care nu sunt educati si nu au bunul simt de a respecta persoana de langa ei. Nici nu mai pomenesc de cei din avion care au stat cateva luni prin Italia si deja racnesc cat ii tine "la boca" ca ei doresc un "panini", "si"? Mitocania romaneasca nu se poate compara cu nimic altceva. Din acest motiv anumite persoane se plang ca sunt tratate intr-un anumit fel in strainatate atuncic and isi spun nationalitatea. Daca te comporti civilizat, nimeni nu iti va reprosa nationalitatea, dar daca vei incepe sa arunci cu bani ca manelistii si sa aratii lumii intregi ca tu esti roman si esti cel mai tare din parcare, reactia normala va fi ca oamenii civilizati sa respinga acest comportament animalic. Parerea mea este ca aceasta tara este absolut minunata, cu niste peisaje superbe, cu artisti unici si geniali.Asta este partea buna. Partea foarte, foarte proasta este ca aceasta frumoasa tara este locuita. Si locuitorii nu au nici o baza minima de bun simt si de civilizatie, nu stiu sa isi faca treaba pentru care sunt platiti, nu vor sa fie amabili, se complac in aceasta mocirla de a lua totul in ras si batjocura. Simti ca ajungi in Romania de la controlul pasaportului, cand vezi o fata acra care nu raspunde nici la "buna ziua", nici la "multumesc". Si ai zice ca prin puterea exemplului vor intelege mai usor, dar din anii mei experienta, am observat ca nu. Cu cat esti mai amabil in aceasta tara, au atat mai mult esti luat de prost. Oribila tara, oribili conducatori, oribili locuitori. Este o parere personala. Si da, am incercat sa plec si voi incerca in continuare pana cand voi iesi din acest corp.Voi incerca sa respir si sa continui cu povesti despre Irlanda, tara verde, foarte verde.
Sa incep cu partea proasta, transportul si cazarea. La noi, desigur. Deci, greseala noastra a fost ca am ales o cursa low cost, la Blue air, care ateriza la Dublin la ora 12.45 p.m. Trebuie sa precizez ca noi a trebuit sa plecam din vastele apartemente la ora 09.30 a.m., intru-cat traim in frumoasul oras Iasi, care este la 7 ore departare de capitala, cu autobuzul. Nu gasesc cuvinte pentru a descrie calatoria cu autobuzul de la Iasi la Bucuresti, este o experienta pe care nu o doresc nimanui, dar intru-cat data trecuta din cauza taromului am pierdut avionul catre Bilbao, am decis sa luam acum autobuzul, este ucigator(si ca inaintea erei noastre) dar sigur. Dupa ce am ajuns in Baneasa unde am putut admira o frumoasa satra de romi care isi aranjau sacosele de rafie pentru a fi imbarcate spre Londra(ma intreb de bussinesuri aveau acolo), ne-am imbarcat pentru un zbor de nu mai putin de 4 ore catre Irlanda.Ma dureau toate articulatiile dar totusi genunchii au castigat premiul special la durere de nesuportat. Deci am aterizat la ora 12.45p.m. si am luat un autobuz cu 7 euro de peroana pana in centrul orasului. Mi s-a spus sa coboram la "stir", adica pe strada O`connel, unde se afla acest monument. Cand am coborat, am vazut o tzeava pana la cer, cel mai urat monument pe care l-am vazut vreodata. O tzeava de fier infipta in mijlocul strazii. In afara de faptul ca te puteai orienta foarte bine dupa acest "monument", nu i-am gasit alta calitate artisitca. In fine, am inceput sa cautam cazare. Acum era trecut de ora 1 noaptea si doua nebune carand o valiza cautau un hotel decent care sa fie si ieftin daca se poate. Dupa cateva incercari esuate de tot felul de bed&breakfast si o rugaciune la cine trebuie(Adamus pour les connaisseurs), am dat lovitura: am gasit un hotel foarte dragut, mai scump ce-i drept, dar intru-cat in acea noapte am aflat ca in acea saptamana vor fi multimple evenimente in capitala Irlandei, si ca toate jotelurile vor fi ocupate, am ramas acolo. Partea buna a fost ca era curat, relativ aproape de oras, foarte aproape de gara si personalul foarte dragut. Partea foarte proasta a fost ca era foarte, foarte, foarte aproape de gara. Trenurile treceau la un fir de par de camera noastra. Ne-am simtit exact ca in Japonia. De fiecare data cand trecea cate un tren, intreg hotelul incepea sa tremure, iar zgomotul era usor de nesuportat. Si traficul era destul de consistent.
LOCURI DE VIZITAT
Dublinul este un orasel mic ce se poate face cu piciorul. Noi asa am facut. Nu am dat banii pe transport(in centru nici nu exista mijloc de transport), decat in ziua in care am ales sa mergem la cel mai mare mall din Europa construit acum 2 ani, numit Dundrum.Dar cand am ajuns acolo am vazut ca nu era un simplu mall, era conceput ca un fel de oras al shopping-ului.
Era imens.Dupa ce vizitai magazinele de firma, puteai iesi pentru a te putea orienta catre alte zone ale orasului: erau sageti catre zona cu restaurante, catre cinema-uri, zona de jucarii. Impresionant. Noi pusesem ochii pe un restaurant thailandez, aflat undeva pe o terasa foarte eleganta. Numai ca vizualizarea preturilor ne-a facut sa ne razgandim. Asta e.
Deci se poate vizita castelul Dublin, care este parca construit intre alte cladiri moderne. Pe mine nu m-a prea impresionat.De fapt nu m-a impresionat Irlanda in general, nu stiu de ce, eu am crezut ca voi rezona cu aceasta tara. Este conceputa pe modelul englezesc, dar dupa parerea mea, nu prea seamana. Englezii au o eleganta si un anumit stil inconfundabil, iar orice imitatie nu poate depasi nici egala originalul.
Fabrica de bere Guinnes este o alta atractie foarte populara in Dublin, pe care noi am ocolit-o.
Temple Bar este o zona de pub-uri traditional irlandeze pe care nu trebuie sa o ratezi daca vizitezi aceasta tara. Aici poti ascultat muzica irlandeza traditionala in timp ce savurezi gustul inconfundabil al berei irlandeze.
Am vrut sa pasim putin si in Irlanda de nord si am ales sa mergem pe cont propriu si nu cu un tur organizat, la Belfast.
Desi doamna de la informatii ne-a spus ca drumul cu trenul dureaza o ora pana la Belfast pentru ca Irlanda este o tara mica, am constatat cu uimire ca dureaza doua ore si 80 de euro dus-intors, doua persoane. La Belfast s-a construit celebrul...Titanic si tot orasul iti aminteste acest lucru foarte important. Un lucru de apreciat a fost faptul ca biletele de tren te ajuta sa ajungi gratis pana in centurl orasului si inapoi la gara. Te puteai duce la port sa vezi expozitia Titanic, cum s-a construit, cine l-a construit si de ce, dar noi am ales desigur sa facem shopping si am fost indreptate catre Victoria Sqare, cel mai mare mall din Belfast. Am observat ca in acest oras toate denumirile strazilor, mall-urilor si a magazinelor si restaurantelor sunt date dupa regina Angliei. In acest mall gigant, in mijloc exista ca un fel de turn modern in care puteai urca cu liftul si cu piciorul si admira frumusetea orasului.Partea proasta era ca acea platfoma se cam misca si ne-a cam dat emotii pana am coborat.Trebuie sa admir punctualitatea irlandeza; daca pe bilet scria ca trenul va pleca la 18.12p.m, atunci pleca.
Foarte interesant in aceasta tara am observat ca localnicii sunt extrem de amabili cu turistii.Extrem de amabili. Si in alte tari sunt amabili si daca ii rogi sa-ti faca o poza nu e nici o problema, dar ca aici nu am mai vazut. Aici vin localnicii la tine si se ofera sa-ti faca poze, sa te indrume catre un loc anume, sa te ajute in orice fel. Uau, bravo lor!
Simbolurile Irlandei sunt: rugby-ul, trifoiul verde, berea guinness desigur si spiridusul. Gasesti peste tot obiecte imprimate cu acestea. Magazinul oficial care se ocupa cu suverinurile este Carrol`s.Ei nu au o mie de tonete sau vanzatori ambulanti ca italienii care sa vanda orice la preturi mici si calitate asemenea. Acest magazin contine lucruri de foarte buna calitate: tricouri originale de rugby si fotbal, cani, mingi de rugby mari si mici, brelocuri, sepci irlandeze, etc.
MANCAREA
Nu, nu am mancat traditional. Am spus deja ca irlandezii sunt "frati" cu englezii, care au la randul lor o bucatarie... Nici nu m-am interesat in amanunt ce mananca ei, dar am citit pe un meniu "tocanita irlandeza" si m-am indepartat. Apoi trecand pe langa un restaurnat am fost socata sa vad cum arata un mic dejun traditional irlandez: pe aceasi farfurie erau asejate in sensul acelor de ceasornic un ou prajit, sunca prajita, mancarica de fasole si cateva felii de paine. Eu nu as putea.Am gustat totusi berea guinness. Nu este genul meu de bautura, dar mi-a placut, e destul de amara si cam tare.
Nu m-am putut abtine sa nu imi iau o sticla, ok doua, de wishky irlandez Bailey, bautura mea preferata.
Si ca de obicei ne-am indreptat catre alte bucatarii mai usoare. Din cate am vazut noi, nu prea sunt multe restaurante care sa poata fi vizitate prin Dublin. Foarte curios cu chinezii inca nu au invadata aceasta capotala. Aveau doar cateva accente in anumite restaurante cu alte specificuri. Amestecul acesta de mancare chinezeasca cu mancare thailandeza este un semn sigur ca restaurantul nu este specific, deci nu este bun, bucatarul sef este confuz.Prima oprire a fost la un mic restaurant malaezian.
Ne-am comandat ikan bakar, un peste condimentat pe o frunza de banan si rendang, carne de vita cu un sos iute si foarte bun.Farfuriile aburinde au fost asezate pe un suport care avea in interior doua lumari mici care sa mentina divinele merinde calde.Doar mirosul era de ajuns sa iti ia mintile, ceea ce s-a si intamplat, aspectul era demential, iar gustul...
In Belfast am mers la cel mai interesat restaurant in care am pasit pana acum. Designul interior era desavarsit, intr-un stil Frida Kallo/mexican/ funky/masculin.
Foarte ingenios, foarte incarcat si in acelasi timp atat de simplu. Foarte colorat si totusi foarte armonios. O excelenta combinare intre stilul jerpelit si stilul futurist. "Quikitos" se numea minunea, avea un specific mexicano/brazilian, pentru ca serveau o combinatie intre cele doua culturi. Am comandat mai intai un mojito foarte aromat, care ne-a fost servit cu nachos din partea casei si cu un sos care avea ingrediente proaspete neidentificate de noi. Bun. Apoi un burito care nu a fost asa cum am mai mancat eu de cateva ori. Eu am zis sa imi aduca cu carne de vita, dar nu am prea simtit-o. In schimb am simtit ca mananc pilaf cu fasole si paine, fara nici un fel e condiemtne. Cel mai groaznic burito din lume. Dar mi-am revenit cu celalalt fel: quesadilla cu chorizo, care a sters complet experienta dezastruoasa a burito-ului. Pentru mine gustul de chorizo este...de pe alta lume. Dupa care am mers la Lord "Buddha", unde am crezut ca ma aflu intr-un muzeu de arta contemporana. A fost prima mea sedinta foto dintr-o buda.Aceasta era decorata la fel de ingenios ca si restul restaurantului.Sincer nu m-as mai intoarce in Belfast nici daca m-ar chema personal Isus acolo, dar pentru acest restaurant...ma mai gandesc.
In alta zi eu am decis sa revizitam acel restaurant malaezian, ceea ce nu imi sta in obiceiuri, dar pentru ca mirosul acela divin nu imi disparea din fiinta, am zis sa repet experienta cu pestele pe frunza de banana. Dar in loc sa iau tot rendang cu creveti, cum ne-am dat seama dupa ce ne-a venit mancarea, am zis sa incercam un curry cu peste. Suna destul de interesant, dar nu este. In meniu nu scria toate ingredientele acestui fel de mancare. In primul rand pestele era moale. Foarte moale, ceea ce nu prea e pe placul nostru.Iar in al doilea rand si de fapt cel mai important, pe langa peste, curry-ul acesta mai continea si...soia prajita si apoi pusa in acel sos. A manca soia prajita si apoi fiarta este ca si cum ai manca un burete fara sare si piper. Desi nici sarea si nici piperul nu prea ajuta in acest caz. Ca sa fiu diplomata si draguta voi spune ca a fost oribil.
Am mers si la celebrul "Yo!Sushi", pe care il stiam din Londra. Aici se poate savura aroma Japoniei. Ne-am asejat la masa tip bar si de pe banda care rula cu diverse feluri ne-am ales un castronel cu somon crud si salata de castraveti toate marinate in otet de orez. Apoi din meniu iti poti alege feluri de mancare pregatite pe loc si deci, calde. O superba supa de peste cu aroma de chimchi(varza murata cu diferite condimente si usturoi specifica Coreei), si niste frigarui de somon cu un sos dulce acrisor cu susan presarat pe deasupra.
Si cireasa de pe cireasa de pe tort: restaurantul thailandez.Sper sa imi pot gasi cuvintele. Am avut inspiratia sa imi comand un "je ne sais quoi" cu un sos extrem de iute si cu carne de vita.Sosul avea la baza lapte de nuca de cocos si milioane de condimente, care asezat pe un pat de orez devenea supraomenesc de bun.
Celalalt fel de mancare a fost compus din creveti foarte proaspeti, pufosi si niste legume abia atinse de flacara, mangaiate de un sos zen(adica avea o armonie intre toate gusturile). In schimb mi-a venit rau cand am vazut nota de plata: pe aceasta experienta in afara corpului am dat cel mai putin din toate restaurnatele si am mancat cel mai bine.Si in plus imi voi aminti toata viata de acele mirosuri si gusturi. Merita cei mai putini bani, nu?
EVENIMENTE IN DUBLIN
Nu stiu ce i-a apucat pe toti sa vina in Irlanda exact in momentul vizitei noastre acolo. A doua zi a excursiei noastre a marcat sosirea reginei Angliei in tara vanturilor. Nu spun cati politisti erau si ce masuri de siguranta au fost.Noroc ca noi in acea zi am fost la Belfast si astfel am putut evita zarva cauzata de majestatea sa. Partea buna a vizitei reginei Angliei a fost ca am putut-o admira tot timpul la televizor, intru-cat televiziunile transmiteau in direct orice miscare voita sau nu a reginei.Partea proasta a vizitei regale a fost ca am putut-o admira tot timpul la televizor, intru-cat televiziunile transmiteau in direct orice miscare voita sau nu a reginei. In plus, culorile strazilor s-au schimbat in galben-verzui, culoarea vestelor politistilor. Erau mii, peste tot. Erau porti de securitate prin care treceai daca vrioai sa treci de la o strada la alta. Partea si mai proasta a fost ca irlandezii nu o suporta pe regina si nici pe supusii sai. Am vazut destul de multe tricouri cu "britain out of irland", in traducere libera :marea britanie sa plece din irlanda. Indiferent de itinerariul ales de majestatea sa, strazile au fost evacuate de frica unui atentat, abia in ultima sa zi de vizita a fost permisa un mic dus de multime. In malluri, unde era cate un televiror sau o plasma de vreo 2 metri la cate un bar, te puteai informa daca in ultimele minute regina a mai zambit sau daca a baut un guinness sau nu.Desi o urasc din ficati, irlandezii se adunau in fata televizoarelor din malluri si comentau vizita, sau costumatia reginei. Cine stie, ca irlandeza este similara cu olandeza: nu intelegi nimic. Al doilea mare eveniment la care am avut "norocul" sa participam a fost finala cupei Uefa, care s-a tinut dupa cum toata lumea stia in afara de noi, la Dublin. Am vazut ca orasul incepe sa se aglomereze, am fost informate acolo ca este un meci, dar eram singurele care nu stiam cine cu cine joaca. Am aflat intr-un tarziu ca erau 2 echipe portugheze care se duelau. Partea buna a fost ca am auzit multa portugheza, o limba extrem de amuzanta.Toti fanii fotbalului veniti de departe (adica din Portugalia) aveau la gat fulare cu echipa favorita. Interesanta atmosfera creata de toti ce acolo pe strazi. Am avut norocul ca plecam vineri, caci sambata se anunta finala cupei Heinneken la rugby, sportul national al Irlandei si nu imi imaginez ce a fost pe strazi si in pub-uri. Iar luni trebuia sa isi faca aparitia presedintele Americii, Obama, sa-si viziteze originele irlandeze. Perioada foarte aglomerata pentru Irlanda.
ALTI POZI
in plin proces de materializare a propriului caine. mai intai de hartie, apoi fizic in carne, oase si blana.
tara in care ''bate vantul ca pe Ceahlau"
traditionala gelata
