joi, 12 ianuarie 2012

Londra 26 decembrie 2011-4 ianuarie 2012




















Am experimentat deja sfarsitul lumii: Londra la trecerea dintre ani si mai ales in anul de gratie 2012! Turnul Babel a fost mic copil pe langa ce a fost in Londra in timpul acestor sarbatori. Nu stiu daca este la fel in toti anii de sarbatori, banuiesc ca aproximativ, dar anul acesta, poate si pentru ca aceasta metropola este buricu pamantului in aceasta perioada si va mai fi mult timp cu olimpiada si jubileul de diamant al reginei, toata lumea din toate colturile lumii au avut aceasi idee: hai sa trecem in 2012 la Londra!!!As folosi cuvantul aglomeratie pentru a descrie impresia generala pe care am avut-o in intrega excursie dar este prea sarac si nu poate contura imensitatea de oameni care sufoca orasul. As putea spune "baie de multime", dar nu spun pentru ca ar fi fost bine sa fie asa. Nu, nu a fost o baie de multime, a fost ca un montainrouse de la inceput pana la sfarsit. Ne-am simtit ca si cum am fi fost intr-o masina decapotabila, fara centura de siguranta, tamponandu-ne cu toate celelalte masini, intr-o viteza ametitoare.Aceasta este a doua mea vizita in regatul britanic.Prima data nu se apropia anul olimpic, regina nu isi sarbatorea jubileul de diamant, william inca nu se insurase, metroul nu era in greva(doar british airlines, dar noi nu zburam cu ei, asa ca doar am asistat la incredibilele 5 zile de greva), reducerile nu erau atat de mari si benteles nu era anul nou. Acum situatia s-a schimbat desigur. Londra a devenit si mai turistica, daca era posibil asa ceva si uite ca a fost, oriunde te uitai vedeai imprimat peste tot celebrul sarut regal dintre will si kate si nimic altceva.O latura neplacuta a revizitarii unui loc, oricare ar fi el, este ca poti observa oamenii, colegii turisti, care in cazul de fata erau italieni cel putin 40%. Nici in Italia nu am auzit atata italiana cat am auzit la Londra. Apoi cu un procent mai mic urmau francezii si la egalitate arabii si altii cu limbi neinteligibile. Am intalnit si cativa romani, nu stiu daca fericiti sau nu, dar erau acolo. n rest populatia Londrei, formata dupa cum este si normal din...indieni si accentul lor.Era imposibil oriunde te uitai, in orice moment al zilei, sa nu vezi cate un "namaste" vanzand cate ceva. Sigura ca unii dintre ei inca nu prea stiu limba engleza, dar ce conteaza, daca nu intelegi pretul, ti-l noteaza pe o hartie si totul e ok. Cred ca in afara de unii politisti, gardieni si soferi de autobuze, toti londonezii au plecat mancand pamantul in timpul sarbatorilor, sau nu au iesit din casa. Ii inteleg.Un singur lucru nu am inteles in aceasta vizita: copiii. Am vazut multe lucruri care m-au mirat, multe care m-au socat, care m-au tulburat, dar asa ceva... Aceasta tanara generatie de copiii(nu neaparat londonezi, erau si italieni si francezi si alte natii) m-au facut sa apreciez romanii si bunul nostru simt. Avem multe bube si mie nu mi-a placut niciodata aceasta tara in care m-am nascut dar calatoria de anul acesta mi-a schimbat mult perspectiva asupra lucrurilor. Personal nu sunt un fan al violentei, nici macar al disciplinei severe si in nici intr-un caz nu sunt de acord cu zicala "bataia e rupta din rai", dar totusi cand ai un copil ar trebui sa stii cum sa il educi. Probabil pentru ca eram in perioada sarbatorilor si toate bonele erau in concediu, poate ca pentru ca regina ofera premii speciale sau bani pentru cei care au mai mult de doi copiii, ca altfel nu-mi explic de ce nu am vazut oameni fara cel putin 2 copiii cu varste sub 4 ani plimbandu-se prin cele mai aglomerate locuri. Am vazut parinti cu copii in brate, cu landouri cu 2 locuri, tinuti de mana, etc.Si toti acesti copiii tipau din rarunchi fara nici un motiv. Am vazut copiii care trageau cu tota forta de fusta/geanta mamei, care se tavaleau la propriu pe jos, care se urcau efectiv in capul parintilor. In Romania nu am vazut niciodata asa ceva. Iar in restaurante...erau de-a dreptul insuportabili. Nu am vazut nici un parinte care sa isi poata stapani "odoru`", sau care sa schiteze macar un gest de autoritate.Eu inteleg chiar si acest spirit liber si neconstrans de a creste un copil dar totusi cand vrei sa iei masa intr-un restaurant, vrei sa ai o clipa de liniste, nu sa auzi timp de o ora un copil sau mai multi tipand in continuu. Ar trebui sa se cunoasca cine este parintele si cine copilul.Asa-zisa civilizatie nu cred ca include si disconfortul colegilor de masa. Mie nu mi se pare ca esti civilizat doar pentru ca nu iti bati copilul. A educa un copil nu inseamna a-l bate, ci a-i arata cum sa se comporte astfel incat sa creeze armonie oriunde se afla. Nu mai mentionez si faptul ca intr-un restaurant am asistat si la o alaptare la masa(probabil era desrtul), intr-o tara care detine nenumarate locuri pentru asa ceva.Inchei acest capitol care m-a traumatizat spunand ca admir parintii romani care stiu sa-si educe copiii corect, nu numai sa-i cresca.Am sa incep cu transportul care ne-a ajutat sa vedem si o alta latura a timpului.












in liftul luxosului harrods












in gradinile palatului Kensington








in Hyde park
























Trafalgar square






















in ochiul Londrei












































no comment














impodobeste regina bradul



















in metrou


















in trafalgar square




























in magazinul de cadouri de la Buckingham



















Londra 26 decembrie 2011-4 ianuarie 2012 (prima parte)




Intarzierile au inceput din Baneasa, dar despre aeroportul din Baneasa(daca se poate numi asa), numai de bine... Deci ajungem intr-un final la mirobolantul aeroport(si pe langa al nostru chiar este) Lutton. Data trecuta am luat trenul pentru a aunge in Londra, acum am vazut ca ghiseul de bilete pentru trenuri era inchis. O fi la baie don`soara am zis eu, hai sa bem o cafea ca poa se intoarce. Nu s-a intors. Si uite asa am ajuns sa cumparam bilete pentru autobus, care au costat 22 de lire dus-intors. Am facut o ora si 20 minute pana in statia Victoria. De aici teoretic trebuia sa luam metroul si sa mai parcurgem in cel mult 10 minute 3 statii pana la Earl`s Court unde ne era hotelul. Teoretic, caci practic era greva la metrou.Ni s-a recomandat sa luam un autobuz. Ok zic, cat poate sa dureze? Mergem in statie, in sensul corect al mersului(adicatelea invers) si ma uit pe programul de mers: 38 de minute pana la Earl`s Court. Lesin. Cand imi revin, ma mai uit o data: tot 38 de minute faceam. Sa mai mentionez ca toata lumea cu bagaje de la Victoria a urcat cu noi un autobuz? A fost mirific. In fine, ajungem la hotel, ne place hotelul, si decidem viteeste sa pornim la un plimbat. Am zis sa mergem pana la Harrods si sa vizitam intreaga strada poate gasim un restaurant pe gustul nostru sa campam. Pana la Harrods cu autobuzul faceam cam 20 de minute. Alte obiective au iesit automat din calcul, suntem curajoase, nu nebune, fiind pranzul am fi vrut totusi sa fim in camera inainte de 10 noaptea. In statie, ce sa vezi zeci de oameni care asteptau exact acelasi mijloc de transport. Am avut ceva noroc si am urcat. Dupa ceva statii, domnu sofer nu a mai binevoit sa opreasca in statii, intru-cat a considerat ca masina era prea plina. Sa explic putin sistemul si gandirea soferului de pe autobuzul londonez. Deci, este doua usi la autobuzul ala suspendat: aia din fata e de urcat si prezentat cardul oyster cu care mergi toata ziua sau toata saptamana si care se poate oricand incarca si a doua usa e doar pentru iesire.Chiar ne intrebam, vazand multimile din statiile unde nu se oprea deloc, ce calm englezesc au unii. Uite dimnule ce inseamna eleganta si bunul simt, nimeni nu comenteaza, daca asa se face, toata lumea respecta, nu ca la noi. Asta ne ziceam noi in gand, pana cand calmul englezesc a rabufnit. Intr-o statie soferul nu a descis decat usa din spate pentru ca unii pasageri sa coboare. 4 persoane mai grabite, au urcat in autobuz. Ca un fulger a iesit soferul si cu un ton foarte aspru a spus ca a vazut(ca are si oglinda in cabina lui tocmai pentru aceste situatii) cum au urcat 4 persoane si sa coboare imediat. Au coborat nu inainte de a-i adresa mamei soferului toate cele bune. Sigur ca autobuzul nu era aglomerat, nu era nici macar la jumatatea capacitatii plin, dar asa este regula la ei. Noi romanii avem alta dimensiune a spatiului: daca persoana de langa tine inca mai are cutia toracica intreaga, mai este loc.Si apoi daca se merge cu usile deschise cu oameni atarnati de bara, ce conteaza, trebuie sa ajungi unde vrei sa ajungi nu? In fine drumul dus catre Harrods a fost distractiv, dar cel mai mult am ras la cel de intors, caci nu a vrut sa opreasca nici un autobuz. De data asta nu eram decat doua persoane in statie si cu toate astea, treceau cu o viteza prin statie... Si am mers o statie pe jos. Apoi inca una. Si inca una...pana am dat de hotel. Nici acum nu-mi vine sa cred ca am nimerit hotelul, fara harta, fara sa intrebam pe nimeni, doar mergand pe jos mai mult de o ora si urand crestineste sarbatori fericite celor care nu au oprit. Nu faptul ca am mers o ora ne-a deranat, ci ca acea ora venea dupa ore si ore de stat in picioare de la 5 dimineata mai intai in Baneasa, apoi prin autobuze si prin magazine. A doua zi metroul si-a revenit aproape la normal. Mai erau cateva linii care nu functionau dar oricum, a fost mai bine.




2.ANUL NOU- vorba Mariei Tanase: valeleu, valeleu!





























Noi am avut intentii foarte bune, admirabile as putea spune: hai sa vedem artificiile din noaptea de anul nou din ochiul Londrei. Si primul meu revelion pe strada. O idee excelenta am crezut eu.Acuma nu mai cred. Am plecat de la hotel, din pacate, pe la orele 22.00, cu metroul. In acest miloc minunat de transport, erau unele tinere care deja incepusera petrecerea. Am presupus asta dupa lipsa de echilibru pe care corpul lor o afisau. Sigur ca si metroul mergea foarte repede, dar cred totusi ca nici ele nu mai stiau numarul de pahare consumate. Si asta m-a mirat putin, dar si mai mult m-au mirat costumatiile unor fete, londoneze banuiesc, in noaptea de anul nou. Lungimea fustelor putea fi confundata usor cu o curea. Daca nu stiam in ce luna sunt si in ce zi, uitandu-ma la ele as fi putut jura ca suntem in plina vara: purtau cate o camasa subtire si poate un sacou.In mod sigur functiona caldura interioara provocata de la alcool, ca altfel nu imi explic. Cand am iesit din statia de metrou, unde deja era foarte aglomerat, am dat peste o alta multime de oameni care abia abia inainta. Lumea era directionata de catre politie spre un bulevard mai mare spre spatiile special amenajate si marcate pentru vederea optima a artificiilor. Am mers vreo 15 minute cu pasul melcului, dupa care inca vreo 15 minute pasul gandacului, pana am putut putin respira si merge cat de cat normal. Sigur ca nu stiam nici in ce zona suntem, nici unde ne indreptam. Doar urmaream multimile de oameni. Oameni care erau cel putin beti si care de fiecare data cand elicopterul BBC-ului trecerea deasupra lor, incepeau sa raga si sa tipe cat ii tineau plamanii. Si ii tineau bine. Banuiesc ca tipau de bucurie ca au ajuns in 2012, ca alta explicatie nu am. Eu nu am mai auzit asa ceva in viata mea. Cred totusi ca atata calm englezesc trebuie din cand in cand sa mai explodeze. Ragetele animalice(ca asta au fost) au continuat pana la ora 12. In fine, dupa mai mult de o ora de mers, am reusit sa intram pe o strada care ducea catre Tamisa si sa intrezarim si noi ochiul Londrei. Era cam departe, dar il vedeam. Cat am asteptat marele moment, am putut "admira" cum se poate bea jumatate de litru de Jack Daniels in cateva minute, felul in care toata eleganta englezeasca s-a dus pe apa Tamisei, oameni de toate natiile care racneau fara a spune nimic(as fi inteles cat de cat daca ar fi scandat ceva, dar nu), mirosul extrem de puternic de bere englezeasca(urat mirositoare), indieni pe sus, pe jos, peste tot. Si se aude in boxe cum incepe sa se numere de la 30. Uau, acuma e momentul. Si 5, 4, 3, 2, 1! Happy new Year! Si au inceput artificiile. Nefiind prea inalta, nu am putut vedea nimic, dar am filmat si vedeam prin camera. A fost extraordinar...2 minute. Dupa care, datorita fumului produs de tunurile artificiilor, nu s-a mai vazut nimic. Si in sfarsit s-a facut liniste in jur, intru-cat nimeni nu mai vedea nimic si nu mai avea de ce sa tipe.Totusi m-a impresionat un singur lucru in acea noapte si a fost intr-adevar magic. Dupa ce s-au terminat toate artificiile, toata multimea a inceput sa cante "Auld laud syne", un cantec specific acestei zile, un cantec care mi-a provocat o stare emotionala puternica si sentimente de unire si pace. Dupa care a venit potopul. Deja anuntasera sa fim atenti, caci toata lumea vrea sa ajunga acasa si deci metrourile vor fi asaltate. Asa a fost. Deci iar pasul melcului, iar impinsaturi, iar indieni. Eu nu am mai experimentat asa ceva niciodata si voi avea grija de acum inainte nici sa nu se mai intample. Iar am mers trei sferturi de ora pentru a ajunge cunduse de multime la prima statie de metrou care nici nu se vedea de oameni. Pe o raza de 20 de metri in fata intrarii, era o masa compacta de oameni care asteptau sa intre. Nu stiu cat au asteptat, ca nimic nu se misca, iar in interior banuiesc ca nu se putea respira. In fine, dupa o ora de mers pe jos, am gasit o statie de metrou care era accesibila oamenilor normali care nu se imping si am ajuns acasa pentru a vedea intregul foc de artificii de la BBC.




3.SCHIMBAREA GARZII este de doua feluri: una la Buckingham Palace si una calare la WhiteHall.


Sa incepem cu Buckingham Palace care nu avea nici o decoratie care sa indice faptul ca tocmai fusese craciunul, in afara de un simplu brad plin de luminite. Am hotarat sa mergem intr-o zi sa revedem schimbarea garzii.Zic sa revedem, pentru ca noi am mai fost o data la Londra si am intrezarit schimbarea garzii printre oamenii lipiti de gard. Dar am uitat ca nu este in fiecare zi. Si ne-am dus intr-o frumoasa zi de miercuri. Era destul de multa lume care astepta deja. Chiar m-am mirat ca am gasit un loc in fata palatului si ca voi putea filma intreaga operatiune. Si asteptam.Si mai asteptam putin. Si inca putin. Pana ne-am amintit ca schimbarea garzii nu are loc in fiecare zi, ci numai in anumite zile. Of, alzheimerul asta. Am revenit a doua zi, cand abia mai puteam vedea palatul de oameni. Asa da, azi e schimbarea garzii.De data asta nu am putut vedea nimic si am decis sa mergem pe jos catre Trafalgar square pentru a reface marsul oamenilor din ziua nuntii regale(de fapt ei au venit pe jos de la Westminster).








singura decoratie de sarbatori la Buckingham palace







aici inca mai credeam ca vom vedea schimbarea garzii









poza facuta de la mare mare distanta























schimbarea garzii la Buckingham


























Sa continuam cu schimbarea garzii calare de pe strada WhiteHall. De la Trafalgar square porneste strada whitehall care duce direct catre Big Ben si Westminster. Aici, la muzeul cavaleriei, are loc in fiecare zi(in fara de duminica) schimbarea garzii calare. Este un spectacol interesant, in special daca admiri aceste animale nobile, caii. Dar acestia nu sunt cai normali, sunt cai regali, sunt superbi, mareti, dincolo de cuvinte. Te poti poza cu calul gardianului(cu gardianul nu ca sta calare si e inabordabil), dar esti avertizat printr-un anunt sa fii atent "caii pot musca sau lovi cu copita". Nu este la fel de spectaculoasa schimbarea garzii ca si cea de la Buckinham, dar merita vazuta. Cea de la buckingham, pe langa defilarea initiala a garzii calare, mai contine si un mic concert de catre fanfara regala si dureaza mult mai mult.






























































































Londra 26 decembrie 2011-4 ianuarie 2012 (a doua parte)

4.Mancare-mamma mia
Londra este capitala mancarii, aici gaesti toate bucatariile lumii, la un pret rezonabil. Noua ne place sa experimentam foarte mult in acest domeniu. Asa am facut si data trecuta la londra, dar de data asta experientele culinare au intrecut orice masura a bunului simt. Am intrat in urmatoarele restaurante: wahaca cu specific mexican, the real greek cu specific grecesc, unul corean, altul chinezesc, busaba cu specific thailandez(de doua ori), si maroush cu specific libanez. Sa incep cu inceputul, cu prima zi, cand datorita intarzierilor am fost nevoite sa luam pranzul la o ora tarzie pentru noi, cand deja eram cu stomacul lipit de spate. Am descoperit acest fermecator restaurant libanez, in apropiere de harrods. La prima impresie, datorita locatiei, am crezut ca preturile vor fi pe masura, dar nu a fost asa. Pe masa ne asteptau un bol plin de masline si un castron mare plin de legume:o rosie, un adrei gras, o salata chinezeasca, un castravete, un ardei iute, o ceapa verde si o lamaie. Toate astea din partea casei. Uau. Ne-am comandat o paine cu halumi si un picior de miel cu orez aromat. Painea/lipia avea un gust divin de gratar, uscata pe o parte si unsa cu ulei pe cealalta, iar halumi....nu am cuvinte; o combinatie extraordinara. Cand mi s-a adus platoul cu piciorul de miel era sa cad de pe scaun. De acolo puteau manca lejer doi oameni flamanzi. Si noi eram flamande dar totusi. Cantitatea era impresionanta iar gustul foarte bun. Cam dulce pentru mine, dar cu putin piper am rezolvat si aceasta mica problema. Si a mai fost una pe care am evitat-o cat am putut: arabii in general pun in mancare seminte de pin. Mie nu imi plac alunele de orice fel in mancare. Iar combinatia de seminte de pin cu orez era putin prea mult pentru mine, gustul era prea aromat, prea spre dulce. La final, ca si cum nu era de ajuns, ospatarul vine si ne aseaza pe masa o portie mare de fructe:o banana, struguri, kiwi, mere, etc. Tot din partea casei? Da. Uau.Eu una nu am mai intalnit un asa restaurant.Evident ca doar le-am admirat. Pentru ca ne-a placut atat de mult acest restaurant, l-am mai vizitat inca o data, in ultima zi in capitala angliei. De datat asta ne-am comandat houmus, o pasta de naut facuta ca la mama ei si kafta cu iaurt(adica un fel de mici). Si de data asta cand mi s-a prezentat felul de mancare ma- luat cu transpiratii. Era un bol destul de marisor, plin de iaurt rece cu bucati de kafta fierbinti si paine libaneza prajita, plus cateva boabe fierte de naut. Din pacate limbajul uman nu imi permite sa exprim gustul acestui fel de mancare. Era ceva dincolo de aceasta lume. Iar la desert nu au mai aparut fructele, in schimb ni s-au adus pe o farfurie cateva delicatese libaneze, printre care am recunoscut si baclavaua.Pe care le-am luat la pachet desigur.


aceasta este portia de fructe de la desert din partea casei(cine o putea manca)




minunatul miel in iaurt cu bucati de lipie libaneza praita si naut






acesta este platoul de legume care te intampina la intrarea in restaurant si din care iti puteai face o "mica" salata pana la venirea comenzii






haloumi pe paine la gratar

















piciorul de miel cu orez si seminte de pin(pentru 2 sau 3 persoane)







In a doua zi am cautat cu incapatanare un restaurant corean pentru a manca deliciosul lor kimchi, un fel de varza murata dar mult mult mai buna. Ei pun aceasta varza chinezeasca la murat impreuna cu mult usturoi, ardei iute si pasta de creveti si o lasa sa fermenteze luni intregi. Si se serveste la orice. Si aici am comandat o supa cu ou si carne de vita. Oul din supa nu prea a facut senzatie printre spectatori, dar carnea de vita adusa pe tava incinsa si ceapa caramelizata au fost vedetele.








supa coreana cu ou si tofu alaturi de orez













celebrul si divinul kimchi






































placa incinsa cu carne si legume






















Unul dintre restaurantele noastre preferate a fost busaba, unde am experimentat mult iubita mancare thailandeza. Si aici am fost de doua ori. Prima data am comandat un jungle curry si creveti cu ceapa si sos. Acest jungle curry continea carne de pui pusa pe gratar cred ca avea un gust neobisnuit, era si putin arsa si putinincredibil de buna. Sosul de la curry insa era iute. Dar nu iute in mod uman ci iute de pe alta planeta. Am descoperit in acel sos cel putin 7 ramuri de piper verde plus alti ardei iuti de toate culorile. N-am mai plans asa de tare de multa vreme. Dar a fost bun. A doua vizita la acest restaurant, in alta parte a londrei, a fost interesanta. Am facut comanda si am asteptat. 10 minute, 20 de minute. Dupa jumatate de ora am intrebat ospatarul: que passa? (adica ce se intampla? ca iar era trecut de 3 si aproape nu mai vedeam de foame) S-a pierdut comanda. Aha, bun.Am mai comandat o data. Intre timp ospatarul(foarte amabil) a venit si ne-a spus ca a vorbit cu managerul restaurantului si ne-a comunicat ca nota de plata va fi redusa cu 50% cu scuzele de rigoare. Ne-am mai revenit putin. Si dupa 10 minute a venit si mancarea: curry verde si calamari. De data asta nu curry nu a mai fost atat de iute. Am plans dar nu foarte mult. Tot aici am baut si un mojito de grepfuit cu menta.Zuberb.





orezul prezentat superb























calamari in sos dulce















curry verde cu boabe de fasole verde


















mojito fara alcool cu grepfruit



















curry cu spanac si creveti















curry IUUUTEEEEEEEEE cu carne de pui pe gratar











Urmeaza experienta culinara indiana. Aici am comandat un papadum, adica o lipie uscata uriasa care se manca cu 4 sosuri diferite; asta la aperitiv. Apoi am comandat un curry de legume foarte iute si bun si un curry de pui cu gust de tocanita.Cam atat despre indieni.









papadum cu 4 sosuri


















curry indian







La wahaca, restaurantul mexican, ne-a intampinat chelnerul Aluaro(si-a scris numele pe meniul meu). Si am comandat o portie de taco, un buritto si quesadila cu chiorizo si cartofi? Ce cautau cartofii in acea combinatie nu stiu. E singurul fel care nu a avut nici un gust. Burito a fost excelent,dar nici acum nu am inteles de ce se servea cu tortilia cu sos. Iar taco...mirific. Continea pasta de fasole neagra, smantana si probabil sosuri specifice mexicane. Foarte bun.







taco mexican


















quesadillas cu chiorizo si cartofi

















mojito





















































buritto











La restaurantul chinezesc am experimentat o mancare de creveti delicioasa cu multa ceapa si sos si un bol incins cu carne de vita foarte pufoasa, alaturi de un linistitor ceai de iasomie digestiv.



























bolul incins cu carne si legume













ceaiul de iasomie















Si acum restaurantul grecesc. Aici am putut experiemnta mai multe feluri de mancare traditionala greceasca, intru-cat majoritatea felurilor erau aperitive si servite intr-un mod unic: farfuriile erau aduse la masa pe verticala intr-un suport special. Minunat fel de a economisi spatiul pe masa. Am comandat: un peste cod sarat(foarte foarte sarat) care era prajit intr-o coca de aluat gen tempura; apoi buraki(nu sunt sigura ca asa se numeste preparatul) niste chiftelute care se servesc cu tzatziki; apoi caracatita cu lamiei si ulei si cireasa de pe tort: un carnat treditional grec cu oregano si alte condimente neidentificabile absolut divin.































1. buraki

2.cod sarat

3.carnat grecesc traditional

4. caracatita cu lamaie

















5. Shopping- Westfield-reduceri De fiecare data cand mergem in strainatate avem norocul sa prindem reduceri la capitolul shopping, dar ca in aceatsa perioada nu am mai vazut niciodata. Sub 50% sale nu am vazut nici un magazin. Ba da am vazut la Valentino, dar nu e cazul. Asta inseamna ca orice fiinta umana care s-a aflat in londra in aceasta perioada era la shopping. Magazinele aratau ca si cum ar fi fost vandalizate: haine aruncate pe jos, cozi interminabile la cabinele de proba si la casele de plata. Sigur ca datorita acestui fapt nu iti prea gaseai marimea potrivita, culoarea dorita, dar totusi merita sa cauti. Si cum era si normal, am mers sa vizitam cel mai mare mall din europa: westfield stratford city. City adica era ca un oras. Spatiul era mare, aglomeratia si mai mare.Nu mi-a venit sa cred ca desi spatiul de mers intre magazine era cat un bulevard al nostru, noi mergeam cu viteza melcului din nou. Innabusitoare atmosfera.Locuri de odihna ocupate evident.Caldura infernala in interior, frig si vant in exterior mai ales pentru fumatori. Oricum, impresionant. Nu a fost intotdeauna asa, au fost cateva ore, dar oricum te epuizeaza, dar merita. Si nu ai unde sa te duci ca peste tot in londra e asa, ca te duci pe oxford street sau la westfield-ul vechi, tot peste aglomeratie dai. Am fost si la Harrods, asa doar pentru a respira acel aer si pentru a merge cu acele lifturi extrem de elegante. Este a doua oara cand intru in acest luxos magazin si este a doua oara cand mi se face rau. Poate de la acele energii vechi adunate gramada, poate pentru ca desi magazinul este imens, este foarte foarte ingramadit, construit ca un labirint. Noi am trecut in primele zile, adica in a doua zi de craciun prin fata magazinului sa vedem luminitele si decoratiunile de sarbatori. Noroc ca am facut asta, pentru ca pe 3 ianuarie nu mai exista nici urma de luminita, nici de brad si alte decoratii.











la westfield stratford












in interior la westfield stratford

















































harrods de sarbatori