duminică, 9 noiembrie 2014

TOKYO 23 iunie - 1 iulie 2014



Mancarea




Ahhh…imi trebuie putin timp pentru a-mi aduna gandurile si a povesti despre mancarea din Tokyo. Bineanteles ca nu a fost asa cum ne-am imaginat din Romania ca va fi, dar ne-am propus sa experimentam orice. Cel mai mult ne-au surprins patiseriile si copturile. Sincer nu stiu de ce francezii sunt considerati primii in randul patiserilor din intreaga lume, pentru ca japonezii din punctul meu de vedere sunt la ani lumina de ceea ce se intampla in Franta la acest capitol.  Imi vine foarte greu sa scriu din cauza amintitilor culinare inca foarte vii in mintea si inima mea. Cea mai buna prajitura mancata vreodata a fost un pndispan de banane cumparat de la mall-ul Tokyo Bay. Ahhhh…era un aluat pufos cu o aroma divina de banane, foarte racoritor. De obicei aluatul de pandispan e inecacios, dar asta era suculent desi nu avea crema, racoros desi era la temperatura camerei, iar gustul…mi-l voi aminti tot restul vietii. Foarte bun. Alta coptura care m-a impresionat a fost un fel de amestec intre pandispan si clatite. Aceasta minunatie se cocea pe o bara mare de fier, arata ca un kurtosh kalach dar mult mai gros. Se serveste in felii, iar in sectiune se vede ca  niste clatite suprapuse. O felie costa 1080 yeni si merita fiecare yen. Pe langa aceste capodopere culinare am mai incercat si prajitura cu mango, covrigi din foietaj cu crema, croissant cu ciocolata, inghetata de cartof dulce. Cea mai ciudata experienta am avut-o in Kamakura unde am vrut sa mancam iaurt inghetat cu clatite. Deci am luat un iaurt inghetat intr-un pahar cu 2 clatite mici. Nu asta ne-a mirat. Dupa doua lingurite de iaurt vedem si componenta ciudata a desertului: dulceata de fasole rosie. In dulceata se simteau boabele de fasole si era extrem, extrem de dulce. Dar cel mai groaznic desert din toate timpurile este prajitura japoneza din orez cu crema de fasole. Costa 81 de yeni si are un gust oribil. Are o consistenta foarte ciudata: pasta de orez e foarte cleioasa si ti se lipeste de dinti, iar pasta de fasole la fel, usor dulceaga. Nu recomand asa ceva nimanui pentru nimic in lume. Cam la acelasi nivel as aseza si suhi-ul japonez. Asta e doar o parere personala. Mie nu imi place consistenta si nici gustul pestelui crud. Sunt sigura ca era preparat corect si arata bine dar mie nu mi-a placut. Si au mai adus un fel de budinca la acest preparat care nu era numai oribila, era si gretoasa. Era ceva din ou cred, era uleioasa si nu am putut-o manca. Sigur ca am intrebat ce este dar cum limba engleza este foarte greu intalnita in Japonia, nu am primit nici un raspuns inteligibil. Mereu primeam raspunsuri in japoneza, indiferent ce intrebam, deci… O alta experienta culinara nu pera reusita se numeste udon. Udon este un preparat care se serveste cald ca o supa sau rece ca niste paste. Eu nu stiu din ce motiv am ales sa le servesc reci. Nu au nici un gust. Ti se servesc cu anumite condimente dar ele nu imbunatatesc deloc gustul de paste reci. Dar am avut si experiente placute si foarte placute. Una din acestea a fost langa statia Tokyo. Japonezii au foarte multe restaurante unde merg in pauza de pranz si mananca foarte repede, deci comandarea mancarii si servirea trebuie sa fie precise. Doar pe acea strada am intalnit un sistem de comandare unic si interesant: afara este un panou cu toate felurile de mancare numerotate. Te uiti la poze, ca de citit nu ai cum si iti alegi platoul favorit. La unele restaurante intri si spui direct numarul si bucatarul ti le prapara in fata ta, la restaurantul unde am fost noi la parter era o receptionera care ne-a intrebat numarul platoului si apoi ne-a poftit sus. Aici am ocupat o masa, ni s-a adus o ceasca de ceai rece si apoi in nici 2 minute ni s-au adus si supele Ramen si budinca de mango. Uau, nu am mai vazut niciodata asa o rapiditate in aducerea comenzii. Cred ca a fost cea mai buna supa din viata mea si eu nu sunt un fan al supelor. Iar budinca de mango…of, nu sunt cuvinte sa descriu asa o bunatate. Foarte usoara, nu prea dulce, cu multe bucati de mango si cu o urma de sirop de capsuni. MMmmmm. Majoritatea meselor le-am luat la hotel pentru ca nu am gasit multe restaurante pe gustul nostru, adica multe erau mici, multe serveau carne si noi cautam fructe de mare ceea ce e destul de greu de gasit. Bine noi avem si o problema: ne place sa cautam restaurantul perfect si pentru asta stam cu stomacurile lipite de sira spinarii pana il gasim. De data asta ne-am intrecut recordul personal intr-o seara in Shinjuku. Mai intai am survolat bulevardul principal si am constatat ca nu exista nici un loc decent pentru noi, apoi am inceput sa mergem pe strazi lateralnice. Pe una din aceste stradute am vazut si o alta latura a Japoniei: era o straduta mica, ingusta si intunecata cu tarabe(mult spus) cu tot felul de mancaruri in principal gratare de vita sau porc. Era un intuneric si un fum acolo de abia puteai respira. La nici un astfel de ”restaurant” nu aveai decat un mic scaun inalt asezat in fata unei mese gen bar iar la capatul mesei era un gratar care era plin de carne. Repet, noi cautam peste sau fructe de mare. La un moment dat am gasit un meniu cu creveti si am dorit sa intram, desi interiorul nu ne atragea prea mult dar ne era foame. O dom`soara zambareata ne-a informat ca daca vrem sa mancam acolo ar trebui sa platim vreo 3 euro de persoana serviciul. Poftim? Pana acum nu mai intalnisem asa ceva in Japonia. Am plecat. Am mai avut o tentativa la un alt ”restaurant”, iar aici chiar ne-au data afara, ceea ce ne-a mirat extrem de mult pentru ca japonezii in general sunt extrem de politicosi. Deci noi am intrebat in engleza desigur daca au peste si ni s-a raspuns ca nu, nu, ei nu servesc turistii, nu au meniuri in engleza si ni s-a aratat usa. Am mai coborat intr-un local unde vazuseram doua meniuri cu peste si orez care chiar pareau apetisante. In interior insa am descoperit ca de fapt ei nu aveau nimic din meniul de afara, nici bauturi, nica. Intr-un final am crezut ca soarta ne-a zambit: am vazut un restaurant foarte cochet, cu niste mese  puse in interiorul unui butoi foarte mare. Butoaiele erau foarte mari, erau cam 6 butoaie in toata camera si ni s-a parut foarte interesant  sa iei cina intr-un astfel de local, foarte intim. Cand am intrat am vazut pe stanga un cuplu care astepta si am banuit ca isi asteapta locul la butoi. Ok, astptam si noi desi foamea era destul de greu de indurat. Vine la un moment dat un chelner si ne spune ca dureaza 20 de minute pana se elibereaza un loc si ca ne programeaza. Ne-am plimbat putin pana a inceput ploaia si dupa 20 de minute ne-am intors. Chelnerul foarte dragut, mai venea din cand in cand si ne mai spunea cate ceva in japoneza. Noi normal, nu intelegeam nimic. Deja incepeam sa ma enervez. Dupa inca vreo 10 minute vine si iar in japoneza ne indruma spre un lift si ne spune ca sa apasam la etajul -1. Ajungem la -1 si ramanem cu gurile cascate: aici nu era nici un butoi, erau doar niste mese traditionale, joase. Desi eram dezamagite ca nu stateam singure intr-un butoi, am acceptat macar sa vedem meniul. Dupa 2 minute timp in care am studiat meniul, ne-am ridicat si am plecat pentru ca langa noi avea loc o petrecere intre niste tineri japonezi care rageau si tipau cat ii tineau plamanii iar noi nu ne mai auzeam nici gandurile. Bine, nici chelnerita nu ne-a acordat nici o atentie, asa ca nu s-a suparat nici ea probabil. Cu ultimele forte am mers catre un mall cu restaurante. In Japonia exista astfel de cladiri cu cate 8-9 etaje iar pe fiecare etaj exista 3-4 restaurante. Am urcat la etajul 8 si am ales un restaurant foarte linistit si decent. Aici am comandat un peste la gratar cu orez, o supa si galuste cu carne si legume. Supa a fost interesanta pentru ca puteai sa ti-o condimentezi singur: ti se oferea un bol in care iti turnai singur supa simpla cu gust de peste si legume dupa care adaugai legume si condimente din bolurile de pe platouri. Tot aici am baut si un sake cald, destul de bun. Nu foarte bun totusi, pentru ca cel mai bun sake l-am baut in Koln la un restaurant asiatic, era cald si extrem de aromat. Unul dintre cele mai groaznice sake-uri dar si cea mai buna mancare din Japonia am experimentat-o la un restaurant chinezesc in Tokyo station pe Kitchen street. Sake-ul era rece si foarte, foarte tare, semana cu cognac-ul care nu e chiar preferatul meu. Ceea ce m-a mirat in toate restaurantele in care am fost in Tokyo au fost portile care erau imense. Si observam cum japonezii, mai ales femeile care probabil cantaresc nu mai mult decat 40 de kg cu tot cu umbrele si bocanci, mananca cantitati inimaginabile intr-un timp record. Deci li se aduce un lighean(nu pot spune ca e castron pentru ca avea cam 2-3 kg) cu taitei si putina zeama delicioasa iar in cateva minute chelnerul vine si ia castronul inapoi gol golut. Si tehnica de absorbire(ca sa nu spun de sugere) a taiteilor e impresionanta si din punct de vedere al vitezei si al fortei. Inca nu am prea inteles cum fiinte atat de slabe, aproape scheletice pot inghite asemenea cantitati si sa nu se ingrase. Si pe langa aceste mese copioase mai au si acele patiserii pe care le cumpara engros. La acest restaurant mi s-a adus o tava plina cu tot felul de castronase mici in care se aflau doua piftele din carne cu sos, muraturi chinezesti, diverse sosuri. Partea principala a pranzului era un lighean cu taitei fierti intr-un sos absolut divin care iti trezea toate simturile. Apoi pe o farfuriuta se afla o chifla din faina de orez umpluta cu carne si sos. 

 sushi
 covrig umplut cu crema de unt
 cutie bento
 inghetata cu clatite si dulceata de fasole
 galuste vegetale
 orez cu peste si supa
 cea mai buna prajitura cu banane din lume din toate timpurile
 cina de la hotel: creveti, peste prajit, salate

 orez cu creveti
 la restaurantul chinezesc
 sake