TOKYO 23 iunie - 1 iulie 2014 partea 1

Japonia este experienta suprema in viata unui calator. Este prima tara asiatica vizitata si am ramas profund impresionate de nivelul de civilizatie, politete, tehnica, curatenie, amabilitate, servicii. Dar deasupra tuturor mirarilor si admiratiilor se afla oamenii. Este adevarat ca noi am ales sa avem o experienta de neuitat si am ales cea mai buna linie aeriana: Qatar airlines. A fost pentru prima data cand am zburat cu aceasta linie, dar nu ultima cu siguranta. Am zburat 4 ore pana in Doha, capitala Qatarului, unde am stat 3 ore in aeroportul Hamad, proaspat renovat. Surprizele placute au inceput inca de aici: la fiecare 5 metri exista cate un cetatean pregatit pentru a te indruma oriunde doresti sa mergi, sa-ti ofere orice informatie ai nevoie cu zambetul pe buze. Singurul aspect mai putin placut in acest aeroport sunt locurile special amenajate pentru fumatori: sunt mici, gri si seamana foarte mult cu o camera de gazare. In rest totul este locul perfect pentru orice tranzitie catre alta tara, mai ales ca nu are ora de inchidere, toate magazinele sunt deschise non-stop. Din Doha am zburat inca 10 ore pana in Tokyo. In aeroportul Narita am trecut pe la emigrari, am luat viza, ni s-au facut poze si ni s-au luat amprente. Nu a durat insa foarte mult timp.Apoi am pus bagajele pe un carucior si ne-am indreptat spre biroul de unde am cumparat 2 bilete la firma Limusine Bus pentru insula Odaiba unde se alfa hotelul la care ne-am cazat. Aceasta firma, si altele la fel, conduce calatorii de la aeroportul Narita direct la hotelurile aferente fiecaruia. Am luat biletele care costa aproximativ 22 de euro si am iesit la peron, aflat foarte aproape de iesire. Am identificat poarta de plecare foarte repede si aici am vazut o fata draguta care ne-a intrebat unde mergem si ne-a cerut biletele. Pe ecranul de la poarta erau scrise 3 curse, din care a noastra era a doua. Pe jos in fata ecranului erau desenate trei culoare cu vopsea alba si fiecare calator trebuia sa se aseze la coada conform cursei sale. Noi aveam bilete la al doilea autobuz deci ne-am asezat la coada nr 2. In cateva secunde a venit un alt domn care ne-a cerut biletele si ne-a luat bagajele, le-a atatsat o hartie cu un numar, ne-a dat si noua acelasi nr pentru ridicarea bagajelor la hotel si ne-a facut semn sa asteptam autobuzul. Toate astea fara sa ne spuna nici un cuvant, doar prin semne politicoase. Si a venit autobuzul. La aceasta poarta lucrau o fata si un baiat care iti luau bagajele si le puneau in cala autobuzului si te ghidau spre in teriorul masinei. Cand a sosit autobuzul in statie, cei doi s-au aliniat in fata si s-au aplecat in semn de respect fata de sofer probabil. Au stat asa aplecati pana cand soferul a coborat. Apoi ni s-a facut semn sa intram. Cu pupilele dilatate de mirare am observat ca si la plecarea autobuzului cei doi s-au aplecat respectos si au stat asa cateva secunde. Dupa o ora si jumatate am ajuns in fata hotelului. Aici a venit un domn care ne-a luat bagajele din cala si le-a asezat pe un carucior si ne-a poftit in hol de unde ne-a preluat un altul care ne-a condus catre receptie. Langa receptie se aflau 5 persoane care asteptau sa te serveasca cu orice aveai nevoie. Unul dintre ei ne-a aratat unde sa mergem desi noi deja vazusem unde este recpetionerul. Ni s-a facut cazarea si apoi de data asta o fata destul de maruntica ne-a preluat cu tot cu bagaje pana la camera. Noi am mai stat in Europa la hoteluri de 4 si chiar 5 stele, dar asa ceva nu ne-a fost dat sa vedem. Noi am ales un hotel de 4 stele, Grand Pacific le Daiba , care s-a dovedid a fi de 5 stele.Serviciile si personalul au fost perfecte. De exemplu: hotelul iti ofera 4 plicuri de cafea si 4 de ceai verde pentru a incepe dimineata cu zambetul pe buze din camera. Eu nu beau cafea, dar mama da si nu a considerat ca 4 plicuri de cafea sunt suficiente pentru o dimineata insorita. Deci a trebuit sa lasam un biletel doamnei de la curatenie pentru a o ruga sa ne lase 8 pliculete de cafea. Nu numai ca am primit numarul de plicuri cerute, dar am primit si un biletel in care ni s-a multumit ca am ales acel hotel si ni s-a urat o sedere placuta in continuare. Acest minunat hotel se afla pe insula artificial construita numita Odaiba. Pentru a ajunge in centrul orasului Tokyo trebuie sa iei monorail-ul, un fel de metrou care merge fara conductor, pe sine aflate la cativa metri inaltime, la foarte multi metri inaltime. Din Odaiba pana in Shimbashi un bilet costa 320 de yeni japonezi. De aici mergi cu JR(japanese railway) linia Yamanote doua statii pana in statia Tokyo, bilet care costa 140 de yeni. Pentru schimbatul banilor recomand mall-ul Daimaru undeva la etajul 3, este cel mai bun curs: 1 euro este 134 yeni, iar la casele de schimb valutar un euro este 131 yeni. Si in Odaiba la Aqua Magic la un automat de schimbat un euro este tot 134 yeni. Cum se cumpara un bilet in statia Tokyo si in alte statii: te duci in fata automatelor, te uiti la harta tuturor liniilor de metrou si cauti statia la care vrei sa cobori. La fiecare statie scrie cate o cifra care reprezinta pretul in yeni din locul in care te afli pana la statia respectiva. Deci daca te afli in shimbashi si vrei sa ajungi in Tokyo station, te uiti pe harta la Tokyo station si acolo vezi scris 140 yeni. Scoti din buzunar 140 de yeni si ii bagi in masina automata, asta dupa ce ai apasat butonul pentru engleza desigur. Nu exista abonamente pentru o saptamana, nici macar pentru o zi. Exista doar o cartela pe care o poti incarca cu mai multi yeni. Daca totusi nu te descurci, langa fiecare intrare exista un birou unde poti intreba orice legat de calatoriile cu metroul, de la pret pana la traseu. Am auzit multe povesti despre faptul ca in Japonia nu te poti descurca pentru ca totul este scris in japoneza. Partial asa este, numai ca exista oameni peste tot, efectiv la fiecare pas, pregatiti pentru a raspunde la orice intrebare ai avea in legatura cu orice, si e pacat sa nu-i intrebi pentru ca asta ii face atat de fericiti. Chiar daca nu stiu engleza, fac tot posibilul si te ajuta, dupa care se apleaca si iti zambesc timp de 5 minute. E un sentiment foarte placut si e amuzant in acelasi timp cum te poti intelege prin semne si cum ii poti ferici printr-o simpla intrebare. In plus, in statia de tren Tokyo, exista multe birouri de informare unde se vorbeste engleza. Pe noi ne-a abordat un tanar in metrou si ne-a spus ca el vorbeste engleza si ne-a intrebat daca ne poate ajuta cu orice fel de informatie. Astea fiind spuse, doar rea vointa sa ai sa nu te poti descurca in Tokyo. Fiecare interactiune cu oamenii iti aduce zambetul pe buze. Cel mai bun exemplu de politete coplesitoare este la cumparaturi. Am vazut o pereche de pantaloni la un magazin, mi-au placut, i-am luat si am intrat in cabina de probat. Nici aceste cabine nu sunt ca in Europa, aici podeaua este alcatuita dintr-un mic podium cu mocheta si nu trebuie sa intri incaltat, pantofii raman afara. Asa am si facut iar cand am iesit am observat ca vanzatoarea trecuse pe acolo si imi aranjase pantofii foarte frumos astfel incat atunci cand voi iesi sa pot pasi direct in incaltari. Apoi in drum spre casa de marcat vine o alta vanzatoare si te ajuta sa duci imbracamintea catre casa. Aici te preia o alta vanzatoare care se uita la panatloni de exemplu si te intreaba daca marimea este ok, daca iti vin bine. Apoi urmeaza un ritual al impachetarii care se finalizeaza cu sigilarea pungii. Apoi te conduce pana la iesirea din magazin, iti inmaneaza punga cu ambele maini zambind si se apleaca respectuos. Prima data cand am cumparat ceva si doamna de acolo a luat punga si ne-a poftit catre iesire, nici nu stiam ce se intampla. Pana la urma ne-am obisnuit. Dar acelasi lucru s-a intamplat si cand am cumparat o scrumiera portabila, care e foarte mica si ambalata intr-o punga foarte mare. Ne-a trebuit acea scrumiera portabila pentru ca in Tokyo nu exista multe cosuri de gunoi. In primele zile nu cred ca am vazut 2 cosuri de gunoi si alea erau doar pentru cutii si sticle. In tot acest timp am incercat sa-i urmarim pe localnici sa vedem ce fac ei cu gunoiul sau cu tigarile fumate. Pana la urma am reusit sa vedem un japonez care dupa ce a fumat si-a scos tacticos un fel de portofel de piele si si-a asezat frumos mucul de tigara acolo, dupa care si-a pus scrumiera in buzunar. Pe langa asta mai este problema si cu locurile de fumat. Nu se fumeaza oriunde, doar in locurile special amenazate si astea sunt foarte putine. Cele care sunt arata ca o cutie mica si plina de fum. Dar exista multe restaurante in care se poate fuma.

PALERMO 18 iunie-26 iunie 2013

Pentru majoritatea oamenilor vacantele incep cu drumul catre aeroport; pentru noi incep cu drumul catre hotelul pentru animale pentru a ne lasa odorul. Si acum vreau sa fiu putin rautacioasa dar spun adevarul(din pacate pentru alti caini); pana acum ne-am lasat cainele intr-un loc ce parea civilizat si exorbitant de scump pentru serviciile oferite: Planeta Hamham. Am crezut ca daca dai un purcoi de bani, cainele tau va fi tratat decent si cu mare atentie. Nu este chiar asa. De fiecare data cand trebuia sa il duc la acel hotel eram foarte emotionata, aveam dureri de stomac, simteam o strangere de inima, ma gandeam numai la el si in general nu imi mai ardea de nici o vacanta. Cand il luam de acolo cainele mirosea a grajd, era foarte stresat psihic si dormea 2-3 ore neantors, in plus cand il plimbam puteam observa ca piciorele ii erau amortite si doua-trei zile se misca destul de ciudat. In plus cu banii mei, tot eu trebuia sa ii sun de mai multe ori pentru a programa dog-taxi-ul pentru dus-intors si pentru a-i gasi lui Adamus(asa il cheama pe sufletul meu pereche) un alt caine cu care sa stea pe timpul zilei, toate astea platite desigur. Deci dog-taxi nu functioneaza sambata si duminica, web-cam-ul nu merge, gradinita(atunci cand cainele cazat sta toata ziua afara cu alti caini) nu se poate pentru ca haitele de caini deja s-au format, etc. Si cireasa de pe tort este ca dupa o saptamana in care ai fost stresat(eu sunt foarte conectata cu cainele meu si simt ce simte si el), te intorci din asa-zis-a vacanta si vrei sa-l vezi cat mai repede si intrebi si tu ca omu: Unde este Adamus? Ti se raspunde cu o expresie tampa: care, ala agresiv? Dupa ce-mi revin din lesin, intreb: cum adica ala agresiv, cainele meu nu e agresiv. Ei, nu este cu dumneavoastra, dar e foarte pretentios, nu accepta pe oricine, mi s-a raspuns. Eu am un ciobanesc unguresc frumushal shi dragalas de numai 65 de kg, dar foarte, foarte bland. Daca este tratat cu iubire si respect, se comporta exemplar. Concluzia e ca Planeta hamham m-a dezamagit si vreau sa uit ca am trecut vreodata pe acolo. De data asta totul s-a intors la 180 de grade. Am intrebat in stanga si in dreapta(nu mi s-a raspuns dar eu am intrebat), am cautat disperata pe internet si…am gasit: Ringstar pet hotel. Nu am avut incredere in ce scria pe site-ul hotelului si m-am deplasat personal pentru a vedea personalul si conditiile reale de cazare. Ei bine oamenii astia sunt culmea: imaginile si informatiile de pe site sunt corecte si personalul este foarte amabil. Mi s-au prezentat toate camerele, mi s-a intocmit un contract de cazare a patrupedului iubit, un fel de formular in care trebuie notate toate informatiile necesare pentru un sejur de vis: ce si cand mananca, cat si cand se plimba, de ce boli sufera, ce varsta are, ce vaccinuri are facute, etc. In ziua plecarii domnul de la dog-taxi a venit la ora stabilita si l-am transportat la hotel. Cel mai mult m-a socat in mod pozitiv faptul ca inainte cu o saptamana sau cateva zile inainte de plecare nu am simtit nici o emotie in legatura cu separarea de Adamus, nu mi-a parut rau ca iar plec si il las singur o saptamana, nimic. Din momentul in care a intrat in hotel, Adamus s-a relaxat, s-a asezat pe podea cu piciorele in sus si i-a placut foarte mult pe cei de acolo. L-am dus in camera lui si am plecat imediat tocmai cand bea apa(data trecuta am plecat in lacrimi). In hol au un televizor de pe care iti poti observa cainele, care dupa cateva zgarieturi pe usa, s-a acomodat repede cu atmosfera. In hol ne-am intalnit si cu managerul si seful intregului hotel: Robert Caraiman care ne-a impresionat cu amabilitatea si pasiunea sa pentru caini. Ne-a comunicat ca fiecare angajat de acolo este obligat prin contractul de munca sa detina un caine sau o pisica si ca daca indrazneste ca agreseze chiar si verbal un oastepe cazat la hotelul sau este imediat concediat; lucru care de altfel mi se pare mai mult decat normal, daca nu iubesti animalele si nu ai compasiune pentru ele nu ai ce cauta intr-un astfel de job. Si am plecat spre aeroport fara pareri de rau fara emotii. Pe toata durata vacantei mi-am putut vedea frumusetea de caine de pe web-cam: cum bea apa, cum il scoate la ora exacta (si uneori chiar mai devreme) la plimbare, cum se misca, cum se plimba prin camera, cum nu s-a urcat niciodata pe canapeaua sau fotoliul din dotare, etc. Intr-o seara le-am cerut celor de la Ringstar pe facebook sa ii indeparteze covorul si sa ii inchida lumina pe timpul noptii si cateva ore mai tarziu am observat schimbarile. Diferentele s-au vazut si dupa ce l-am adus acasa: nu a mai dormit ore in sir pentru ca nu mai era stresat, nu mirosea a nimic respingator, nu avea muschii atrofiati, nu avea dificultati in miscare. Ma bucur din suflet ca am gasit acest loc, ii admir si aplaud pe cei care lucreaza acolo si recomand tuturor celor care au un animal de companie sa apeleze cu incredere la serviciile lor. 

Ne-am cumparat bilet Bucuresti-Palermo cu escala de o ora in Milano, aeroportul Linnate. Nici eu nu am auzit de acest aeroport din Milano, dar spre surprinderea mea este extraordinar de mare. Aterizarea in Palermo a fost una dintre cele mai frumoase de pana acum. Orasul si aeroportul sunt inconjurate de munti stancosi extraordinar de frumosi. Pentru a ajunge la hotelul nostru, trebuia sa mergem pana la gara si apoi cu piciorusul pe Via Roma. Am urcat in autobuz. Cum ma uitam eu frumos pe gps-ul din dotare, observ ca daca am cobora pe o straduta prin apropierea portului ar fi mai usor de ajuns la hotel. Ii spun tampi…adica soferului sa ne lase aici. El ne intreaba care e adresa hotelului si cum se cheama si apoi exclama: aaaaa, dar nu e bine aici; trebuia sa coborati cu o statie mai devreme; de aici trebuie sa mergeti foarte mult. (am constatat cu stupoare a doua zi ca de unde l-am rugat pe bou sa opreasca sa coboram era de mers cateva minute pana la hotel, dar cu sicilienii nu e bine sa te contrazici, sunt o specie aparte de oameni, nu de italieni, de oameni) Si ne duce frate inca un sfert de ora cu autocarul pana la dracu in praznic la gara. Aici ne spune ca vorbeste el cu o colega sa ne duca  la statia la care ar fi trebuit sa coboram. Toata povestea asta ne-a costat inca o ora de mers si asteptat in acel autobuz pentru ca doamna soferita sa ne lase la cativa metri de locul unde ar fi trebuit sa ne lase celalalt sofer. Zii va fan culo si mergi mai departe. Ajungem la hotel. Suntem obosite si flamande. Intrebam: aveti camere pentru fumatori? Nu, evident. Ok. Mergem in camera si observam ca signora de la receptie ori era beata ori… Camera era prevazuta cu o terasa in are liber de care receptionera nu a mentionat nimic.  Probabil a vrut ca surpriza sa fie de proportii si chiar a fost. Hotelul se numeste Mercure Centro Palermo si este destul de ok; spatiul din camera a fost a doua surpriza foarte placuta: camera era imensa, cu 2 fotolii, baie spatioasa; wi-fi gratuit era numai in holul de la receptie si trebuia ca in fiecare zi sa ceri un cod pentru a te putea loga; in fiecare seara la bar existau cateva gustari pentru oaspeti incepand cu ora 19.00 p.m. cam pana la orele 20.30 p.m.(daca ratai momentul…nu mai prindeai nimic). Neplacerile legate de hotel au constat in televizorul minuscul(nici nu vedeam sigla canalului) micul dejun era extrem, dar extrem de sarac, mai ales pentru subsemnata care prefera preparate din carne. Aparent micul dejun era variat, dar intru-cat nu fac parte din categoria celor care se indulcesc de dimineata, pentru mine a fost cam monoton. La capitolul saraturi nu aveau decat 10 felii(le-am numarat) de bacon(prosciuto) din care 6 erau carbonizate si nu exagerez cu nimic din pacate, cateva felii de branza(cascaval), mozzarella, ceva salam fara gust, sunca presata, multa paine(nu consum asa ceva), rosii si bineanteles nelipsita omleta(la care nici nu ma uit). Dulciurile erau foarte bine reprezentate: prajituri de toate formele si culorile, canolli cu branza, dulceata, gemuri, placinte, cornuri(cam tari), fructe, compoturi, iaurturi cu fructe, toate foarte, foarte dulci. Dupa ce ca in fiecare dimineata am mancat numai bacon ars cu rosii(atat mi-a placut din toata oferta) intr-o zi s-a stricat si dozatorul de suc, deci nici din ala nu am mai baut. Un singur lucru nu am inteles: daca eu luam in fiecare dimineata toata sunca prajita(era si multa) la ora 07.00 a.m., cei care veneau dupa mine ce mancau? Pentru ca nu am vazut sa mai inlocuiasca tavitele odata consumate. Trist. 

Primele impresii despre Palermo nu sunt foarte placute: am vazut multi saci de gunoi peste tot, pe strazi, pe trotuare, peste tot; acestea erau acompaniate de un miros specific amestecat cu cel de canalizare(pe asta il simteam si in baia hotelului); trafic infernal: desi este un orasel de provincie(nu este Roma) exista prea multe scutere care merg in toate directiile si nu respecta nici o regula de circulatie. M-am amintit de India. Cand vrei sa traversezi pe trecerea de pietoni te simti jenat pentru ca in primul rand toate scuterele sunt deja pe jumatatea trecerii iar conducatorii de scutere se uita la tine de parca din cauza ta si a trecerii tale nesimtite prin acel loc ei nu mai pot ajunge la destinatie. Mijloacele de transport in comun sunt si mai groaznice. De fapt nu sunt groaznice, sunt ca un lagar pe patru roti. Cand am vazut autobuzele italiene(doar cele din sudul tarii) mi-am adus aminte de autobuzele de la noi, alea care mergeau cand eram copil la tara care faceau un zgomot care iti tiua pana adoua zi in urechi. Am ales sa mergem cu un astfel de monstru pana la singurul mall din oras: Conca d`oro. Pana la stadion am luat autobuzul 101 de pe via Roma care era plin ochi si urechi. Am stat in fata, langa sofer care racnea la doua fete si fetele la el in siciliana. Cel putin asta am crezut, ca se cearta, pana i-am auzit ca rad si flirteaza intre ei, ceva foarte comun in aceasta tara minunata. De la stadion am luat un autobuz mai aerisit si mai modern pana la mall. La intoarcere nu am mai avut acelasi noroc. Am asteptat in statie autobuzul 101 cel putin jumatate de ora, timp in care statia a devenit neagra de oameni care ce sa vezi toti vroiau sa urce in 101. Si dupa o criza de nervi si multe urari din partea noastra pentru sofer si intreaga companie de transport in comun, apare si 101. Ne impingem, fortam si intram in fata autobuzului. Asta a fost cea mai inteligenta alegere facuta vreodata in viata mea pentru ca bara din usa imi intra in coaste si nu mai aveam aer, soferul, inteligent, nu a mai deschis usa din fata, in afara de o singura data cand a intrat o cucoana(nu stiu cum a reusit sa intre). Asa am mers mai bine de jumatate de ora pana am coborat cu 3 kg mai slabe, transpirate si traumatizate. Ne-am asezat pe o banca langa statie pentru a ne trage sufletul si observ o secventa rupta din evul mediu: un alt autobuz ajunge in statie, usile erau deja deformate de multimea din interior si din pacate s-au deschis. Din interior se auzea vocea unui tanar barbat, fara tricou, care ragea la altul care saracu vroia si el sa se urce(nu stiu cum, ca si mustele iesisera din acel autobuz al groazei ca nu mai aveau loc). 5 minute s-au certat, sincer m-am mirat cum de nu s-au luat si la bataie, dar usile s-au inchis si domnul din statie a ramas pe loc. Am mai avut o incercare de a lua un autobuz, atunci cand ne-am intors din Catania si deja eram obosite, dar nici atunci nu s-a putut din cauza unei don`soare care m-a umplut de calti. Deci noi aveam un portofel plin de marunti, de 0.5 eurocenti de care normal, vroiam sa scapam. Sunt tot bani nu? Am numarat 2.60 de euro pentru 2 bilete si i-am dat. Fata a facut o figura de parca ii dadusem bani trasi la xerox si ne-a spus ca ea nu ii primeste. In acel moment am simtit cum adrenalina a luat liftul si a parasit corpul prin podoaba capilara. POFTIM? Cum adica, nu sunt tot bani? Nu, ca trebuie ca eu sa-i dau bancnote si ea sa-mi dea rest tot marunti. Si evident am mers pe jos pana inapoi la hotel, blestemand si urand numai de bine tuturor mamelor italiene cu tot neamul lor de mascalzone.

Palermo si in general tot sudul Italiei este pentru cei care au un nivel al glicemiei sub limita normalului. Totul este extraordinar de dulce. Si nu exagerez cu nimic. Am cumparat de la supermarket un iaurt simplu, cand am ajuns acasa era dulce. Nu am mai mancat vreodata iaurt simplu dulce. Nu avea nici o aroma in afara de cea de zahar. In alta zi am luat o sticla de apa care ati ghicit, era dulce. Apa dulce? Nu stiu, presupun ca acea cladura le scade glicemia, altfel nu imi explic. Iar dulciurile…sunt prea dulci. In afara de tiramisu nu se poate consuma nimic. Si granita…este un preparat foarte ciudat. Am observat ca in toata sicilia se prepara in modalitati diferite dar toate au ceva in comun: sunt dulci. Deci in esenta este vorba despre gheata zdrobita mai mult sau mai putin stropita din belsug cu sirop de diferite arome. Am baut de cafea(aia a fost cea mai buna aroma pentru ca era foarte concentrata si amara), de menta(groaznica), mandarine, ciocolata, portocale. Dupa o astfel de experienta aveam nevoie de 2kg de apa si ceva sarat. 

Mancarea in schimb m-a socat in cel mai pozitiv mod cu putinta. Este la polul opus fata de nordul tarii. In nord 99.9% dintre restaurante ofera mancare turistica, nimeni nu respecta retetele originale. In Sicilia totul este extrem de bun, retetele sunt traditionale, iar preturile sunt indecent de placute. In prima seara in Palermo, dupa o zi lunga de mers cu avionul plus o escala, am vrut totusi sa nu ne culcam cu stomacurile lipite de sira spinarii. Este incredibil dar la Alitalia nu ti se dau decat niste covrigei mititei saraci si un biscuitel mititel dulce. Atat. Nici in timpul escalei nu am avut timp sa mancam, deci am asteptat pana la destinatie. Am mers in jurul hotelului timp de vreo jumatate de ora cautand un loc decent pentru a lua o gustare de seara-noapte. Era ora 23.00. Am gasit pana la urma un bonito restaurant numit 13, un fel de tapas bar cu un design futurist, foarte modern. Acolo am comandat mai multe gustari; erau foarte mici. Am mancat rulouri de zuchini cu branza, mici piftele cu sos, mici piftele vegetariene si o margarita. De obicei ocolim centrul orasului pe care il vizitam pentru a ne delecta cu un pranz delicios, dar acum cele mai bune festine le-am avut in centru si la preturi rezonabile. Am inceput licitatia cu paste ragu si paste cu branza la un restaurant central cu terasa. Nu era nimeni cand am intrat noi. Servirea a fost ok, dar pastele au fost…de nedescris. In afara de faina de parmezan care ningea ca in povesti peste minunatia rosie din farfurie amestecandu-se magic cu uleiul amarui de masline, sicilienii au un piper foarte aromat care iti catifeleaza cerul palatin. Apoi(in alta zi desigur) am descoperit un restaurant cochet langa hotelul nostru unde am comandat paste carbonara si ravioli de peste cu sos de portocale si o bere. Carbonara a fost divina, iar sosul de portocale de la ravioli…of…foarte bine echilibrat. In Catania am mancat cele mai bune bruschete din lume. Erau cu un sos minunat de verdeturi si rosii. Apoi scoici cu vin alb si usturoi si pentru prima data in viata: carne de cal. A costat 5 euro(incredibil) si era subtire cat o foaie de tigara. Sincer nu mi s-a parut a avea un gust diferit fata de cel de vita. Era putin mai atoasa si mai tare. In ziua cand am fost la Conca D`oro, un mall din Palermo, si mi s-a parut foarte ciudat ca nu aveau nici un restaurant traditional. Exista numai Burger King, panini, inghetata, granita. Am gasit totusi un restaurant texan care parea destul de bun si contrar convingerilor mele puternice conform carora mananc numai traditional in Italia, am intrat, caci nu aveam alta optiune. Aici am comandat un buritto vegetarian si fileuri de vita cu un sos extraordinar de bun, un gust afumat care a facut toti banii. Am lasat pentru ultima zi dulciurile traditionale(le-am mancat in loc de masa de pranz). Am savurat un foarte mare canoli si o minunatie de tiramisu. Eu m-am topit dupa acest miracol numit tiramisu: nu este dulce deloc, placut de parfumat, absolut perfect. Canoli pe de alta parte este destul de dulce dar la fel de bun. Seara in sfarsit am putut si eu sa imi cumpar o gelata de la cea mai buna gelaterie din Palermo. Mi s-a facut rau de cum am intrat. Aveau toate aromele de inghetata pe care ti le-ai fi putut dori, doua robinete de topping: unul cu ciocolata normala si altul cu ciocolata alba, plus dozatoare de granita de unde iti puteai asezona singur propria bautura. Aici am hotarat sa experimentez pentru prima data gelata in chifla de paine dulce, traditionala in Sicilia. Pe langa inghetata ti se ofera si frisca si un disc de napolitana. A fost cea mai buna inghetata pe care am mancat-o vreodata. Acea paine nu era prea dulce si se complimenta perfect cu gustul gelatei. 

Partea care nu mi-a placut deloc in Sicilia au fost carutele trase de cai care transportau turistii prin oras. Nu pot intelege de ce se permite tratarea animalelor in acest hal. Canicula, mai ales din timpul pranzului, era ucigatoare si acei cai stateau si indurau si acceptau tot ce spunea stapanul lor. Groaznica priveliste. Cai stand in picioare asteptand clienti, in temperaturi de peste 40 de grade.

Calatoria la Catania: dureaza 2 ore si costa cam 20 de euro dus-intors. Am luat  autobuzul de la gara si dupa 2 ore eram la destinatie. Catania este un orasel de provincie, destul de saracacios. Speram sa putem vedea muntele Etna de aproape, dar cand am ajuns acolo am vazut o umbra albastrie undeva foarte departe. Am fost destul de dezamagita. Palermo este un oras superb pe langa Catania, este inconjurat de munti. Nu am avut timp foarte mult de vizitat aici, doar cateva ore, dar sincer nici nu cred ca era necesar. Am admirat parcul in centrul orasului care era intr-adevar frumos si cam atat. 

Kobenhavn 16 martie- 23 martie 2013

In aceasta calatorie am invatat ceva foarte important si destul de evident: NU se calatoreste iarna in tarile nordice! Si subliniez: niciodata NU se calatoreste iarna in tarile nordice. Motivul este destul de simplu pentru orice om cu minima inteligenta: este frig, foarte frig, extrem de frig.Este foarte greu sa te bucuri de frumusetile oricarui oras cand iti tragi din 2 in 2 minute caciula pe urechi, fularul pe gura si toate puloverele si gecile pe tine.Sigur ca atunci cand m-am uitat pe harta si am ales destinatia pentru excursia din luna martie, nu batea vantul, nu ningea; m-am gandidt doar la ce frumos va fi primavara in aceasta minunata capitala, cum vom asista la schimbarea garzii, cum vom admira mica sirena, si vom gusta din specificul bucatariei nordice. Si apoi urmeaza drumul: 3 ore pana in Amsterdam, 5 ore escala, si iar o ora pana in Copenhaga. Si de aici a inceput frigul. Am avut rezervare la hotelul First Vesterbro, un hotel de 4 stele care abia ar fi putut fi categorisit ca fiind unul de 3 stele: mobila era din secolul trecut, cameristele nu isi fac treaba decat daca le lasi discret un mesaj scris, informatiile primite de la receptie au fost eronate, micul dejun extrem de bogat dar si exorbitant de scump(20 de euro de persoana). As vrea sa pot spune ca prima data cand am auzit ca micul dejun costa 20 de euro de persoana am avut o mica criza de inima dar nu este asa, adevarul este ca de fiecare data cand ma gandeam la asta aveam o mica criza. Si in prima zi am mers si noi sa vedem ce poate oferi un hotel pentru o asemenea suma. Intr-adevar am fost impresionate: o varietate de legume, toate tipurile de branzeturi, carnati, sunca, sosuri, sucuri, cafea cu lapte organic, fructe, produse de patiserie daneza; cu adevarat merita toti banii pentru persoanele care mananca la micul dejun cat pentru o saptamana. Nu este cazul nostru. De obicei nu imi place sa ascult informatii despre destinatia aleasa, imi place sa descopar totul la fata locului, dar de data asta mi s-au spart multe becuri in cap. M-am chinuit primele zile cu un ger inimaginabil pana mi-am cumparat o caciula foarte groasa, manusi si un fular gros. In majoritatea pozelor am ochii semi-inchisi din cauza vantului, fularul peste urechi si o pozitie a corpului incovoiata. Gastronomia daneza nu m-a impresionat deloc si nici oferta restaurantelor. Desi am parcurs aproape toata Copenhaga pe jos, cred ca am intalnit 3 restaurante adevarate, majoritatea italiene. Restul erau cantine tip bufet, groaznice din punctul meu de vedere. Din cate am observat, chinezii si tailandezii au reusit si aici sa se adapteze. Nici acum nu inteleg cum pot cei dintr-o tara temperata sau chiar calda sa se acomodeze intr-un astfel de mediu cel putin ostil. La receptia hotelului lucra o romanca care ne-a oferit cateva pareri personale despre danezi si Danemarca si citez: ”astia inca nu au iesit din pesteri, sunt foarte nepoliticosi si reci ca vremea de afara„. Nepolitetea daneza ne-a intampinat in prima zi inca de la schimbarea banilor. In Danemarca se folosesc coroanele daneze. Noi aveam euro desigur, pentru ca este mai usor de schimbat euro in coroane. Din informatiile de pe net am aflat ca un euro s-ar schimba cu 7.55 coroane, iar cel mai bun curs ar fi la Forex Bank. Ei bine nu este asa. Noi am mers la Money Change si am intrebat ”cate coroane ne dati pentru 100 de euro?„ ”700 de coroane”. ”Asa putin? Dar pe afis scrie 7.55”. ”Da, dar trebuie sa platiti comisionul. Atat pot sa va ofer in acest moment”. Ok, hai sa vedem Forex-ul. Ochii nostri erau din ce in ce mai exoftalmici ”645 de coroane pentru o suta de euro”. Logic ne intoarcem la Money Change, unde era un barbat cu care negociasem inainte ca pentru o anumita suma de euro sa ne scada comisionul la 12 coroane. Si urmeaza nepolitetea ca sa nu spun nerusinarea daneza: mai intai ne-a intrebat daca am gasit o oferta mai buna decat a lui(ca si cum daca am fi gasit ne-am mai fi intors la el) si apoi ne-a lovit: nu ne mai poate oferi comisionul de acum 5 minute. Si am schimbat cu 7.00. Se pare ca nimic din corectitudinea nemteasca nu s-a raspandit in nord. Ni s-a spus sa pastram chitanta pentru a beneficia de aceasi oferta. Se pare ca daca platesti o data comisionul pentru schimbarea banilor, nu mai trebuie sa-l platesti din nou. Asta este un lucru bun, dar eu tot nu am inteles cum functioneaza acest sistem: fiecare companie si fiecare functionar iti face o oferta dupa propriul plac, fara nici o explicatie si ti se spune ca doar atat iti poate el oferi. Am auzit chiar si 625 de coroane pentru o suta de euro. Este scandalos cat de multi bani poti pierde doar din schimbarea din euro in coroane. Al doilea soc in ceea ce priveste populatia daneza l-am trait in Christiania, un cartier hipiot din Copenhaga in care toata lumea traieste liber si neconformist. Cel putin asa am citit pe internet. Acum nu stiu, poate ca nu am fost noi in cea mai buna zi pentru a vizita aceasta zona libera, dar nu ni s-a parut nici frumos, nici liber. Peisajul era dezolant, cu butoaie de metal arzand, gunoaie pe jos, case derapanate. Am citit ca aici drogurile sunt permise si dintr-o data simtim un miros suspect. Nu stiam ce era acel miros intepator si deranjant: marijuana. Pe o raza de cativa metri patrati se simtea un puternic miros de urina de cal. Groaznic. Pentru ca abia imi simteam degetele de la maini si capul imi era congestionat de frig, am decis sa intram intr-un bar pentru o cana de vin fiert sau ceva foarte fierbinte, orice cu aburi. Cand am intrebat de vin fiert m-am simtit ca si cum as fi intrebat de mancare pentru caini. Mi s-a raspuns foarte arogant ca aici nu se serveste alcool. Eu nu am cerut 2 kilograme de votka, am cerut o cana de vin fiert; avand in vedere vremea de afara care era sub 0 grade, o cana cu ceva fierbinte era o idee decenta nu? Ei bine nu. Mi s-a explicat in timp ce eu aveam o figura tampa, ca aici se serveste 0,0,0,0,0,0,0,0,0,0% alcool. Am inteles, deci te poti droga, dar nu poti bea vin. De acolo am plecat la un restaurant mexican de care aflasem de pe internet. Chicos Cantina se numeste si este foarte frumos decorat, dar oferta gastronomica nu este foarte bogata. Lipsesc felurile traditionale mexicane: taco, mole, margherita nu este buna deloc(este ca un suc). Nu vreau sa-mi aduc aminte cat am dat pe aceasta masa ca ma ia cu inima. Tot orasul era in acea zi verde. Se sarbatorea ziua Sfantului Patrik, ocrotitorul Irlandei. Cu aceasta ocazie capitala Danemarcei s-a mai inviorat, pentru ca din ce am observat, peisajul cotidian este destul de sumbru si lipsit de culoare. Dar berea irlandeza a creat veselia si dansul in tot orasul. A doua zi am fost la Malmo, in Suedia. Acest orasel se afla la doar 20 de minute cu trenul de Copenhaga; calatoria costa 20 de euro de persoana dus-intors. Desi am crezut ca in Danemarca este frig dar in Malmo este un ger ingrozitor. Tot timpul cat am stat in Suedia(cateva ore bune) abia imi puteam simti corpul din cauza unui vant salbatic care batea ca si KGB-ul: din toate partile. Nu pot sa spun ca m-a impresionat orasul suedez, dar m-au impresionat mult oamenii care sunt extrem de prietenosi si politicosi. Acestia ne-au urat sa ne bucuram de vremea frumoasa de afara, inainte sa inceapa sa bata vantul. Moment in care am intrat in colaps: cum adica inainte sa inceapa sa bata vantul? Dar nenorocirea aia de afara ce este? Este doar o adiere. Tin neaparat sa subliniez ca era un frig si un vant de iti dadeau lacrimile. Am gasit aici un mic ”restaurant” tailandez. De fapt era un mic bufet cu 6 tipuri de curry-uri si orez, care costa incredibil 50 de coroane suedeze, ceea ce este extrem de putin. Pe 20 martie, adica de ziua mea de nastere, am decis sa vizitam in sfarsit si celebra mica sirena, simbolul Danemarcei. Pentru a ajunge la ea, trebuia sa mergem cu metroul. In Danemarca, ca si in Germania, exista S-bahn, metrou si tren. Un bilet cu 10 calatorii pentru 4 zone(valabil pentru toate mijloacele de transport) costa 150 de coroane; biletul trebuie validat la fiecare calatorie, iar aceasta este valabila timp de o ora. Statia de metrou pentru mica sirena se numeste Osterport. De aici mergi cam 15 minute pana la ”Den lille Havfrue”(mica sirena). Si chiar este mica; eu ma asteptam sa vad ceva mai semnificativ in mijlocul apei involburate, dar am vazut o mica statuie pe o mica stanca, foarte aproape de tarm. Din cate am inteles de la romanca de la receptie, in Copenhaga ninge o data la 10 ani. Se pare ca vremea a decis sa-mi faca un cadou de ziua mea si sa ninga abundent. Ce sa spun, a fost cel putin interesant; cine se mai poate mandri cu faptul ca a vazut mica sirena pe o ninsoare de poveste si un frig horror? Foarte putini oameni, pentru ca turistii care nu fac tratament psihiatric merg in tarile nordice vara, nu iarna ca noi. Dar acesta a fost si farmecul excursiei; ar fi fost mult prea plictisitor fara vant, fulgi si ger. Dupa aceasta intalnire de gradul trei, am hotarat sa mergem sa vedem schimbarea garzii de la palatul Amalienborg. Pentru a ajunge aici, a trebuit sa mergem pe jos aproximativ jumatate de ora (poate mai putin) pana am ajuns intr-o piazzeta rotunda cu garzi care o pazeau. Interesant concept al arhitecturii cu atat de multe spatii extrem de largi si deschise avand in vedere vantul care bate atat de puternic tot timpul anului. Din cate am vazut eu in Spania, mai ales in Toledo, cladirile sunt construite in asa fel incat caldura sa nu poata patrunde. In fine, deci acele cladiri circulare constituie palatul regal. Garda regala pleaca la ora 11.00 de la palatul Rosenborg si ajunge la Amalienborg la 11.30 unde are loc un jalnic ”dans” al soldatilor danezi. A fost si vina noastra pentru ca mai intai am asistat la schimbarea garzii de la palatul Buckingham, care este absolut impresionanta. Garzile daneze erau lipsite de eleganta. Pe internet am citit ca atunci cand regina este acasa, schimbarea garzii se face cu orchestra. Regina era acasa, dar din toata orchestra nu s-a auzit decat un mic fluier care repeta aceasi ”melodie”. Inainte de tot acest spectacol, am vazut multe masini oficiale, multi barbati cu ochelari de soare, multi politisti. Deja imi pregatisem aparatul, credeam ca vom vedea o aparitie regala. Si apare un batranel bronzat urmat de o femeie cu batic pe cap, amandoi inconjurati de multi bodyguarzi. Au inceput sa dea mana cu oamenii veniti sa vada schimbarea garzii(sunt generoasa cand spun ca erau aproximativ 30 de oameni). Si intrebam si noi: cine e bronzatu? Pai cum cine, este prim-ministrul Turciei. Ai lasa-ma, pentru asta am stat cu aparatul la ochi? De aici am mers la un mall, Viskertorvet pentru care am coborat la statia de S-bahn Dybollsbro. Aici am mancat la un bufet asiatic/chinezesc/indian/japonez. Imi plac aceste fuziuni: nimic nu este traditional si toate au cam acelasi gust, dar aceasta este oferta. Nici nu stii ce mananci, trebuie sa te bazezi doar pe aspectul vizual al mancarii si nici nu stii cand a fost facuta si de cate ori a fost reancalzita. Am incercat si specificul local: hot dog danez care este intr-adevar delicios. In primul rand sunt foarte, foarte ieftini: 35 de coroane(dar se poate gasi si mai ieftine, incepand cu 25 de coroane), in al doilea rand ti le asezonezi cu ce vrei: castraveti murati, ceapa prajita si crocanta, ceapa cruda, sos de maioneza, ketchup chilli. Iar crenvurst-ul se poate infasura in bacon si are un gust cu adevarat divin. De dimineata ne-am dus la biroul de informatii sa vedem ce mai putem vizita. Sincer nu stiu exact de ce sunt platiti angajatii de acolo, pentru ca la fiecare intrebare ni se arata un perete pe care erau expuse toate obiectivele posibile din intreaga Danemarca si mici informatii despre cum sa ajungi acolo. Vis-a-vis de acel perete magic era un stand cu harti, pliante si alte fluturase despre ce si cum sa faci in Copenhaga. Si totusi il intrebam pe nenea de la ghiseu: cum ajungem la castelul Rosenborg? A simplu ni se spune, puteti merge pe jos, este aproape, iesiti din cladire si o luati la dreapta si tot inainte. Asa am facut. Trebuia sa imi fi invatat lectia din Valencia si sa nu mai ascult de persoanele de la informatii, dar…probabil vantul mi-a afectat judecata, nu am alta explicatie. Dupa jumatate de ora de mers pe jos in timp ce ningea, dintr-o data simt ca adrenalina mi se urca in varful capului: observ ca ne apropiem de o imagine cunoscuta, statia de S-bahn si metrou Norreport. Deci am fi putut sa luam metroul o statie in loc sa avem crampe si carcei la picioare? Si ajungem la Rosenborg. Mie nu-mi place sa vizitez castele(am avut o experienta de groaza la Escorial in Madrid), deci nu am intrat decat la magazinul de suveniruri(mult spus) de unde am iesit cu viteza luminii. Dar am vizitat gradinile castelului care erau complet acoperite de zapada. Frumos, nu se vedea nimic in afara de alb. De aici ne-am intors la Norreport unde se afla o piata foarte mare acoperita(de fapt erau 2 cladiri) in care se vindeau marfuri proaspete, dar se putea lua si o mica gustare. Am comandat doua chiftelute de porc si o tarta cu branza. Despre tarta nu se poate comenta, nu era buna deloc, chiftelele erau destul de bune, dar nu prea erau condimentate, nu aveau nici un fel de verdeata(in interior erau albe). Am avut ceva noroc pentru ca mai devreme in acea zi am cumparat condimente mexicane de la cel mai frumos magazin de specialitate pe care l-am vazut pana acum: Chilli house. Prima data cand am vazut aceasta firma am crezut ca este un restaurant, dar nu. Este un frumos decorat magazin de condimente mexicane in care poti gasi mole nero, jalapeno, chilli, etc, cu toate explicatiile aferente primite de la vanzatoarea foarte amabila. In ultima zi am cautat un restaurant timp de cateva ore. Pana la urma am intrat intr-un restaurant spaniol ”El Tapeo”, foarte cochet. Am comandat cod prajit, crochete picante si chorizo cu masline, sangria.Carnatii erau destul de arsi: exact asa cum imi plac mie. Am mai mancat si in Spania dar aceia erau cam cruzi, asa ii prefera spaniolii. Mai intai m-a omorat mirosul de carnati arsi, apoi gustul...imi pare rau ca nu il pot descrie, nu exista cuvinte in nici un dictionar de pe pamant.

.
 
la restaurantul japonez/thailandez/chinezesc



casa din cartierul Christiania


prin Malmo (imaginea din dreapta)



la restaurantul mexican


escala din Amsterdam (stanga)




numaratoarea inversa pentru Eurovizion Malmo( dreapta)


schimbarea garzii(stanga)

in drum spre Malmo(dreapta)



doua sirene: una mica, una mare



dans la castelul Rosenburg



suverniruri suedeze

restaurantul mexican




restaurantul spaniol